Ce spun utilizatorii
Mărginean Cristina
Scara acoperită din Sighișoara, cunoscută și ca Scara Școlarilor, este un pasaj din lemn construit în anul 1642, cu scopul de a facilita accesul elevilor și profesorilor către Școala și Biserica din Deal, oferindu-le protecție împotriva intemperiilor. Construcția impresionează prin arhitectura sa rustică, formată din 175 de trepte acoperite cu un acoperiș în două ape, care conferă un farmec medieval aparte. Atmosfera întunecată și răcoroasă din interiorul scării o transformă într-un loc misterios și atrăgător pentru turiști. Situată în inima cetății medievale, scara reprezintă un simbol al orașului Sighișoara și o veritabilă legătură între trecut și prezent.
16 zile
Adrian Voicu
Încă stă în picioare și va mai sta ceva vreme, deși pe alocuri lemnul a putrezit și a început să cadă.
Un monument unic, care încă dăinuie și care îți poartă pașii în vremuri de demult.
Fain și de neratat.
circa 1 lună
Alexandru Achimescu
Construcția Scării acoperite a este dataă în 1642, fiind o soluție ingenioasă pentru facilitarea accesului pe dealul abrupt, în special pentru copii care mergeau la școala din Deal și pentru persoanele care se duceau la Biserica din Deal.
6 luni
Sebastian Sebastian
Am revenit în Cetatea Sighișoarei după aproape 20 de ani. Am redescoperit-o mult mai frumoasa ca altădată. Acest obiectiv turistic nici nu îmi amintesc sa fi existat. În orice caz, merita sa faceți o escapada la Sighișoara și pe lângă Cetatea Veche sa faceți o incursiune și la aceasta minunata Scara Acoperita.
Nu veți regreta niciun moment alegerea făcută!
8 luni
Daniela Ramona B.
Sa tot fie vreo 20 de ani de când am vizitat ultima dată Sighisoara..
Este mult mai frumoasă.
Ce mă uimește este că școala din capătul celor 176 de trepte acoperite este încă frecventată de 6 clase de liceu, dintre care 2 in germană. Profesorii și elevii urca scările pentru a ajunge la școală.
In vârful dealului găsești biserica din vârful dealului, care pentru o taxa de vizitare de 10 lei/persoana îți ofera șansă de a vizita sub altar cripta cu 60 morminte, dintre care 2 sunt vizibile. Este singura cripta in biserică din întreaga Transilvanie. Interiorul este rece și sărac în picturi, ziduri decojite și cam tristă aș zice eu. In fața bisericii este cimitirul evanghelic.
Turnul cu ceas și panoramica din apropierea acestuia sunt de neratat când vizitezi Sighisoara.
Unde întorci capul langosi cu brânză și cașcaval: 20 lei, 15 lei
Kurtos 25, 35 lei - astea nu mă surprind, doar suntem la casa lui, a kurtosh-ului 😁
10 luni
Experiențe similare
EpicVisits
Platformă dedicată
călătoriilor epice.
© 2024 Toate drepturile rezervate
Formular standard de informare
Telefon Verde Ministerul turismului
(0800 868 282)
Bine ai venit la EpicVisits! Folosim cookies pentru cea mai bună experiența de browsing.