Ce spun utilizatorii
Alexandra
A fost o experiență absolut excepțională, nu am avut nimic de reproșat în ceea ce privește calitatea serviciilor. Camere frumoase, spațioase, amenajate cu mult bun gust, aer condiționat, balcon generos, băi mari, spațioase. Curățenie de nota 10. Mâncarea a fost foarte bună, meniul e gândit chiar inteligent, diversificat, astfel încât în fiecare zi mănânci cu poftă. Cred că găsești defecte doar daca vii pornit să cauți nod în papură. Altfel, dacă vii să te bucuri de mare, aici poți avea parte de un sejur absolut minunat, la doar câțiva pași de malul mării.
3 luni
Blaj Alexandra
Eu am mers într-o tabără la mare și mi-a plăcut super mult camera super curată, drăguță, decentă, am putut să fac vloguri faine , mi-a plăcut super mult ca a fost aproape de toate facilitățile, dacă voiam să mănânc ceva dulce coboram și mereagam să îmi iau o clătită, dacă voiam să merg la mare meregeam o străduță și gata am ajuns, iar cel mai important lucru am avut climă și un frigider în cameră care a fost perefect. Noi ieșeam aproape în fiecare seară și aveam nevoie de un loc unde să ne machiem 3 fete, eu m-am machiat la măsuță de machiaj, cealaltă la oglindă din baie, iar a treia la oglindă de pe ușă deci a fost perefect!
3 luni
Andreea Militaru
Condițiile din camere mi s-au părut foarte bune. Camerele sunt spațioase, au AC și televizor și balcoane drăguțe. Minusurile pe care le-am găsit ar fi lumina foarte slabă din cameră (nici cu 3 becuri aprinse nu se vedea mare lucru) și lipsa unei ventilații în baie.
Mi-a plăcut mult că e foarte aproape de plajă si de punctele de interes ale studenților.
În schimb, politica hotelului în ceea ce privește mesele nu mi se pare una bună. Câte o oră pentru fiecare masă pe zi este puțin, iar lipsa funcționării barului înafara intervalului de servire a mesei mi s-a părut absurdă.
Mâncarea, din păcate, prezintă de multe ori lucruri prăjite și nu este prea diversificată. Meniul zilnic fix nu a fost neapărat pe placul meu. Am fost dezamăgită uneori de calitatea produselor pe care le-am primit, dar de principiu mâncarea a fost ok.
3 luni
Maria Ivan
Puncte pro: Mancarea buna(prea multe prajeli pe alocuri), camere curate, aer conditionat eficient, personal amabil, asternuturi ok
Puncte contra: lipsa ventilatoarelor la bai,lipsa uscatoarelor de par la bai/camere (puneti unul fix daca va e teama ca vi-l fura careva, e 50 de lei unul), lipsa la unele camere la parter a uscatoarelor de rufe(doua scaune si o bara nu e suficient)
Punct slab total: Iluminatul interior in camera, este chiorala totala. Am stat 80% din timp noaptea cu lanterna sa ma descurc in camera. Schimbati sursele de iluminat ca sunt slabe rau.
4 luni
Vlad Stoean
Am fost cazati intr-o camera de doua persoane dezastruasă.
Usa de la camera se incuia greu. Usa de la baie nici macar nu se inchidea. Erau 2 geamuri spre exterior din care unul foarte mic la baie si unul care era spre un fel de hol pe unde trecea lume. Baia puțea ingrozitor a transpiratie de cand am ajuns.
Cea mai rea parte au fost paturile. Era un grilaj de sarme bagate in saltea si simteai fiecare sarma. O zi mai tarziu ne-a fost adusa o saltea mare mai comfortabila.
Era foarte multa galagie fiind fix langa terasa si langa o usa care se tot trantea.
Mancarea a fost buna.
Angajatii au fost ok, s-au rastit totusi la niste intrebari simple.
3 luni
EpicVisits
Platformă dedicată
călătoriilor epice.
© 2024 Toate drepturile rezervate
Formular standard de informare
Telefon Verde Ministerul turismului
(0800 868 282)
Bine ai venit la EpicVisits! Folosim cookies pentru cea mai bună experiența de browsing.





