
Am fost cazat la acest hotel și, din păcate, experiența mea nu a fost una plăcută.
Cel mai mare minus este mâncarea. De trei zile se repetă aproape aceleași feluri, iar varietatea este foarte redusă pentru un hotel all inclusive. Practic, nu ai prea multe opțiuni din care să alegi.
Un alt aspect dezamăgitor este camera pentru trei persoane (doi adulți și un copil de 15 ani). Patul suplimentar este un fotoliu extensibil foarte incomod, pe care se doarme foarte greu.
Piscina este curată și bine întreținută, însă apa este foarte rece, chiar mai rece decât marea. Am sperat că se va încălzi pe parcursul zilei, dar nu s-a întâmplat.
La capitolul curățenie nu am nimic de reproșat. Camerele sunt curate, iar personalul de la curățenie își face treaba foarte bine.
Din păcate, am avut mai multe experiențe neplăcute în restaurant. Într-o zi am dorit să servesc ciorbă de burtă, însă se terminase. Am întrebat dacă se mai poate aduce, iar răspunsul doamnei manager a fost sec: „Ciorbă de burtă nu mai este”, după care a fost adusă ciorbă de afumătură, care nu a fost pe gustul meu. Modul în care a fost gestionată situația mi s-a părut lipsit de amabilitate.
Într-o altă seară au fost servite clătite, care arătau foarte bine. După ce am terminat felul principal, am vrut să îmi iau și eu , însă nu mai erau. Am întrebat politicos dacă se mai pot aduce, iar doamna manager mi-a răspuns pe un ton nervos: „Clătite nu mai sunt, s-a terminat compoziția.” Am rămas cu impresia că, deși am plătit același pachet all inclusive ca și ceilalți turiști, nu am beneficiat de aceleași servicii și de aceeași disponibilitate din partea personalului.
În concluzie, raportul calitate-preț nu mi se pare bun. Pentru un hotel de 4 stele și un pachet all inclusive mă așteptam la o varietate mai mare a mâncării, paturi mai confortabile și o atitudine mai primitoare din partea personalului. Eu, personal, nu aș reveni și nu îl recomand.
circa 1 lună