
Am avut o ședere minunată la acest hotel! Hotelul este nou, iar acest lucru se vede în toate facilitățile, totul fiind modern și foarte bine întreținut.
Camera a fost spațioasă, foarte curată și igienizată zilnic. Personalul de la curățenie a fost extrem de amabil și ne-a întrebat în fiecare zi dacă totul este în regulă sau dacă mai avem nevoie de ceva. Patul a fost foarte confortabil, camera este dotată cu un dulap încăpător, frigider, televizor mare și aer condiționat, care a funcționat impecabil, fără mirosuri neplăcute. Baia a fost prevăzută cu săpun, gel de duș și cremă, iar apa caldă a fost disponibilă la orice oră. Balconul este mare, cu masă și scaune, perfect pentru momente de relaxare. În plus, de pe balcon se poate vedea marea, iar hotelul este situat la doar aproximativ 5 minute de mers pe jos de plajă.
Micul dejun a fost foarte bun și variat, cu preparate proaspete și gustoase în fiecare dimineață. Zona în care se servește micul dejun a fost impecabil de curată, atât în interior, cât și pe terasa exterioară. Programul pentru micul dejun este între orele 07:30 și 10:00.
Un alt avantaj este faptul că hotelul dispune și de lift.
Recomand acest hotel tuturor celor care își doresc o vacanță liniștită, într-o locație curată, confortabilă și aproape de plajă!
circa 1 lună