Un proces greoi de check-in, trebuie sa le dai forward la mail-ul primit de la site-ul de pe care ai facut rezervarea, ca ei sa-ti trimită instrucțiunii pentru un GuestApp pe care trebuie să-l dai jos iar acolo primești instrucțiunile propriu-zise de cazare (mie mi-a fost imposibil de pe drum la volan)
Iar întâmplarea face să fi greșit și data de cazare, în loc de “azi” am rezervat pentru “mâine”, iar după toate “milogelile” mele ca am greșit și dacă se poate și vă rog frumos, să mă trimită la “plimbare” în repetate rânduri: “să rezolv cu agenția de unde am rezervat” Ce agenție? Am luat de pe un site unde avea preț mai bun.
După ceva timp în aceeași zi, au fost dispuși să ofere camera plătită, dar îți dai seama ca n-aveam de unde să știu că urmează “să li se facă milă de mine” 😅😅 așa că am ajuns să rezerv în altă parte.
Am fost surprins de rigiditatea de care au dat dovadă, în special că nu era prima oară când urma să mă cazez acolo, și m-aș mai fi întors, așa, o să evit locul…
2 luni